Scorul Altman Z: ce spune despre riscul de insolvență și ce nu

În 1968, Edward Altman a luat 66 de companii - jumătate falimentate, jumătate sănătoase - și a căutat combinația de indicatori care le separă cel mai bine. A ieșit o formulă cu cinci termeni care prezicea falimentul cu doi ani înainte, în aproximativ 80% din cazuri. Peste cinci decenii, rezultatul se menține.

Cele cinci componente

Pentru firmele necotate, varianta folosită curent este:

Z' = 0,717·X1 + 0,847·X2 + 3,107·X3 + 0,420·X4 + 0,998·X5

Cum se citește rezultatul

În raport folosim o bandă vizuală cu poziția firmei pe ea, tocmai pentru că un număr singur creează falsa impresie de precizie. Diferența dintre 1,20 și 1,30 nu e diferența dintre faliment și siguranță.

Unde modelul se poartă prost

Firme foarte tinere. X2 - profitul reportat - este zero sau negativ în primii ani, ceea ce trage scorul în jos indiferent cât de bine merge activitatea. O firmă de doi ani cu creștere sănătoasă poate ieși în zona roșie fără să aibă vreo problemă.

Servicii fără active. X5 și X3 au numitorul „total active". O firmă de consultanță cu trei laptopuri și 2 milioane cifră de afaceri obține valori uriașe la X5, iar scorul devine nefiresc de bun.

Imobiliare și holdinguri. Activele mari și rotația mică produc exact efectul invers.

Contabilitate ajustată. Modelul citește ce scrie în evidență. Stocul supraevaluat sau creanțele neajustate ridică scorul exact în firmele unde ar trebui să îl coboare.

Cum îl folosim, totuși, cu folos

Nu ca verdict, ci ca semnal și tendință. Un Z care scade trei perioade la rând spune ceva real chiar dacă rămâne în zona verde. Un Z sub prag, dar în urcare, spune altceva decât unul sub prag și în coborâre.

De aceea în raport apar componentele separat, nu doar suma: când scorul se mișcă, vedeți imediat care dintre cei cinci termeni l-a mișcat. Un Z în scădere din cauza lui X3 e o problemă de profitabilitate; unul în scădere din cauza lui X4 e o problemă de îndatorare. Se rezolvă altfel.